Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (MOD) IMPERSONAL

 Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru (MOD) IMPERSONAL.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice şi ştiinţifice Asupra esteticii metafizice și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea În numărul festiv al Convorbirilor literare , un număr ce a fost tipărit la a douăzeci și cincea aniversare a acestei reviste, sunt două articole de polemică, amândouă îndreptate în contra mea. Această cinste excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ea obligațiile sale, și una din aceste obligații mai de căpetenie e să-ți aperi vederile expuse, dacă urmezi a crede că sunt adevărate, iar dacă te-ai convins că sunt false, atunci să-ți recunoști sincer și cinstit greșeala. Se înțelege, sunt cazuri când cel care-ți face observări polemice nu merită nici un răspuns, și în acest caz datoria de a răspunde se preface în datoria de a tăcea; acuma însă nu suntem deloc în această situație, cel puțin pe ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea şi morala în artă Personalitatea și morala în artă de Constantin Dobrogeanu-Gherea Dl Maiorescu a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... simțiminte omenești, de altminteri aceleași la toată lumea, manifestate însă aici cu o notă specifică, adecă sub formele unei spoieli de civilizație occidentală, strecurată în mod precipitat până în acel strat și transformată aici într-o adevărată caricatură a culturei moderne. Conul Leonida citește jurnale, explică nevestei sale esența ... alese dintre oameni sau vițioși, sau proști; situațiile sunt adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; și încă aceste figuri și situații se prezintă într-un mod firesc, parcă s-ar înțelege de la sine că nu poate fi altfel; nicăiri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru ... în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic; iar valoarea lor morală este afară din chestie. Nici în comediile lui Aristofan, nici în Mariage de Figaro, nici în Sganarelle, nici în sute ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... se scrie mai puțin, dar tot se scrie câte ceva; și poate nu se va găsi de prisos ca să ne întrebăm odată într-un mod mai general: pentru ce scriem? Scriem pentru a ne răspândi gândirea mai departe decât o duce vorba. Vorba nu poate trăi mult nici ... trecut printre autori; nu ambițiunea de a întrece pe alții, nu aceste interese personale îți dau dreptul de intrare în literatură. Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce știi că este adevărat în gândirea ta și pentru ceea ce simți că este frumos în închipuirea ta, numai acesta îți pune ... să rămâie totdeauna mediocri este tocmai mărginirea personalității lor la interese exclusiv individuale. Prin negura egoismului nu străbate lumina adevărului, nici căldura frumosului. Așadar, entuziasmul impersonal, iată semnul hotărâtor al celor chemați! Măsurată la această scară, cea mai mare parte a literaturii zilnice nici nu merită să existe, nici ... mișcarea de la o stare a opiniei publice mai înapoiată spre o stare mai perfectă s-a putut constata într-un mod netăgăduit în privința unor lucrări izolate din știință, artă și îndeosebi din literatură. În această mișcare a părerilor de la o generație la ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

... amintirea unei frumoase și nobile figuri multă vreme după moartea persoanei. Între toate ramurile de activitate la noi, cari s-au dezvoltat în așa vertiginos mod de vreo două decenii încoace, fără îndoială că artele și literatura frumoasă țin locul întâi. Comerțul nostru a avut să treacă prin multe ... încă de dorit în privința moravurilor disciplinare; școala merge binișor; știința se ține sus. Literatura și artele se poate cu siguranță spune că strălucesc în mod cu totul deosebit. Avem o bogată și complexă literatură; avem o mișcare artistică extraordinar de activă. La ce se datorește acest îmbucurător fenomen social? Desigur ... luat seama, după șirurile de mai sus că, în vastul studiu de față, pe care totuși ne propunem a-l dezvolta, într-un mod succint, noi urmăm metoda savantului nostru critic istoric d. Gion — așa de tânăr și deja indicat a lua în Academia Română locul ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... de producție și prin urmare toate relațiile sociale. Pentru toate clasele industriale anterioare, dimpotrivă, prima condiție de existență era menținerea neschimbată a vechiului mod de producție. Revoluționarea neîncetată a producției, zdruncinarea neîntreruptă a tuturor relațiilor sociale, veșnica nesiguranță și agitație deosebesc epoca burgheză de toate ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... să eliminăm aluziile și chiar injuriile personale ce ni se adresează. Curios lucru! Pe dl Philippide n-am onoarea să-l cunosc nici personal, nici impersonal; de existența d-sale până la articolul Idealuri n-am auzit; când am vorbit de talentații membri ai Junimii , d-lui bineînțeles nu putea să ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...